În timpul proceselor de producție industrială, în echipamentele și conductele sistemelor de producție se acumulează diverse tipuri de murdărire, cum ar fi cocsificarea, reziduurile de petrol, crusta, sedimentele și depunerile corozive. Aceste depuneri duc adesea la defecțiuni ale echipamentelor și conductelor, la reducerea eficienței sistemelor de producție, la creșterea consumului de energie și, în cazuri grave, chiar la incidente de siguranță.
În ultimii ani, odată cu dezvoltarea rapidă a noilor industrii sintetice, au apărut continuu noi tipuri de murdărire industrială, iar structurile lor moleculare au devenit din ce în ce mai complexe. În plus, mecanismele de aderență și formele dintre murdărirea industrială și diferitele ținte de curățare depind adesea de tipul de murdărire, precum și de compoziția structurală și proprietățile fizico-chimice ale suprafeței obiectelor curățate. Datorită cerințelor de protecție a mediului, există o cerere tot mai mare pentru biodegradabilitatea și non-toxicitatea agenților chimici, ceea ce pune în permanență noi provocări pentru tehnologiile de curățare chimică.
Curățarea chimică este o tehnologie cuprinzătoare care implică studiul formării și proprietăților de murdărire, selecția și formularea agenților de curățare și a aditivilor, alegerea inhibitorilor de coroziune, tehnicile procesului de curățare, dezvoltarea și utilizarea echipamentelor de curățare, tehnologiile de monitorizare în timpul curățării și tratarea apelor uzate, printre altele. Printre acestea, selecția agenților de curățare este un factor critic care determină succesul operațiunilor de curățare, deoarece afectează direct eficiența curățării, rata de detartrare, rata de coroziune și beneficiile economice ale echipamentului.
Agenții de curățare constau în principal din trei componente principale: agentul de curățare principal, inhibitori de coroziune și surfactanți. Datorită structurii lor moleculare, care conține atât grupări hidrofile, cât și hidrofobe, surfactanții joacă roluri în adsorbție, penetrare, emulsificare, dizolvare și spălare în timpul curățării chimice. Aceștia nu sunt utilizați doar ca agenți auxiliari, ci sunt considerați pe scară largă și componente cheie, în special în procese precum curățarea acidă, curățarea alcalină, inhibarea coroziunii, degresarea și sterilizarea, unde își demonstrează din ce în ce mai mult impactul semnificativ.
Agentul principal de curățare, inhibitorii de coroziune și surfactanții sunt cele trei componente majore ale soluțiilor chimice de curățare. Structura chimică unică a surfactanților asigură că, atunci când sunt dizolvați într-o soluție lichidă, aceștia reduc semnificativ tensiunea superficială a soluției, sporind astfel capacitatea acesteia de umectare. Mai ales atunci când concentrația de surfactanți din soluție atinge concentrația micelară critică (CMC), apar modificări notabile ale tensiunii superficiale, presiunii osmotice, vâscozității și proprietăților optice ale soluției.
Efectele de umectare, penetrare, dispersare, emulsionare și solubilizare ale agenților tensioactivi în procesele de curățare chimică ating un rezultat dublu cu jumătate din efort. În concluzie, agenții tensioactivi în curățarea chimică îndeplinesc în principal două funcții: în primul rând, sporesc concentrația aparentă a poluanților organici slab solubili prin acțiunea de solubilizare a micelelor, cunoscută sub numele de efect de solubilizare; în al doilea rând, datorită grupărilor lor amfifile, agenții tensioactivi adsorb sau se acumulează la interfața dintre fazele uleioase și apoase, reducând tensiunea interfacială.
La selectarea agenților tensioactivi, trebuie acordată o atenție deosebită proprietăților agentului de curățare, inhibitorilor de coroziune și agenților tensioactivi, precum și compatibilității interacțiunilor acestora.
Data publicării: 28 august 2025